…Cam astea ar fi cuvintele-cheie. Ca merge totul prost, e evident, doar e criza financiara, ceva ce mi-e teama ca inca nu simtim in toata profunzimea. Inca n-a facut Poc. Inca pluteste. Ca piata de publicitate e prima afectata, iarasi e evident: cand afacerile se restrang, de la marketing si publicitate se taie cel mai usor, pentru ca, in multe domenii, se asuma situatia de criza, se prefera diminuarea activitatii si, implicit, renuntarea la o parte din bugetele de publicitate, generoase in alte perioade si in unele cazuri cheltuite chiar aiurea.
TV-ul plange si el, dar este totusi cel mai putin lovit, pentru ca TV-ul ii atrage pe marii cheltuitori de publicitate, TV-ul ajunge la cei mai multi oameni si ramane in Romania un instrument bun de propagare a mesajelor. Alte medii sunt mai complicate, se masoara in unitati mai mici, sunt mai scumpe. TV-ul este ieftin. Printre cei ce sufera cu adevarat se numara print-ul, pentru ca print-ul se vinde mai prost, are cheltuieli mai mari si incasari reduse pana spre zero in unele cazuri. Chiar si cu reduceri de personal si cu taieri din salarii si bonusuri, print-ul supravietuieste greu unei crize care parca ieri nici nu era prin zona, iar maine se anunta mai rece si mai aspra.
Mass-media va avea poate anul celor mai puternice incercari. Daca in unele medii supravietuirea este mai usoara, in print lucrurile se vor termina cel mai probabil cu miscari spectaculoase: achizitii, decizii radicale, treceri spre online si chiar inchideri de taraba. Inca de la final de 2008, zvonurile existau in piata despre cateva ziare de tip cotidian si cateva reviste glossy care ar putea, in 2009, mai devreme sau mai tarziu, sa treaca la editii exclusiv online. Prima veste de acest gen am auzit-o de unde ma asteptam mai putin - din presa de business. De la un jucator independent, deci mai grav afectat se pare.
Dupa ce Campaign si Stuff s-au evaporat la final de 2008 din piata de media tiparita, acum Biz, BusinessWeek si Business Review urmeaza calea online pe termen nedefinit. Comunicatul oficial ce anunta acest lucru promite pastrarea standardelor si anunta o situatie de moment, pana la stabilizarea pietei… nu stiu insa cat este PR, cat este optimism, cat este realism… Intrarea fortata in online, cu editii care inteleg ca o sa fie downloadabile, este destul de nefericita, deoarece un titlu din print cred ca va avea dificultati in a-si crea, deodata, o identitate exclusiv online… ca business, este altceva si trebuie sa o iei de la zero.
Mult mai usor va fi pentru ziarele generaliste sa treaca pe online cand va fi cazul, deoarece ele deja sunt mult mai citite online decat offline si deja atrag sume insemnate si din publicitatea online. Dar asta s-a facut in ani multi si nu pe termen scurt. Oricum, faptul ca niste branduri valoroase dispar din piata de print nu poate decat sa ma intristeze… Biz a contribuit practic la educatia mea si mi-e putin teama de ce vremuri traim, in care lucrurile se schimba atat de puternic.